E.D.S.

Stimate domnule eds.250cc.ro, vă mulţumesc că mi-aţi găzduit inepţiile şi rahaturile fără să vă împotriviţi, timp de mai bine de un an. Însă vine o zi, un moment în viaţa fiecăruia, în care

trebuie să mergi mai departe. Să te desparţi de ceva micuţ pentru a putea face ceva mai mare. Asta voi încerca să fac.

Stimate cititoare şi stimaţi cititori, vă mulţumesc că aţi ales să pierdeţi secunde şi uneori chiar minute preţioase din viaţa voastră pentru a afla pe unde am mai bântuit eu, ce am mai făcut de potol, pe cine am mai înjurat în trafic sau la muncă. Acest blog va fi închis în scurt timp de nişte persoane foarte rele şi foarte ciudoase pe nonsuccesul meu (lol), însă nu disperaţi. Totul poate fi găsit la noua mea adresă.

Pentru cei ce vor să îmi rămână alături, click cu încredere pe

EveryDayShit.ro

Nu plânge, stimate eds.250cc.ro, orice sfârşit reprezintă un nou început. Capul sus!
Asfalt!

Era odată o manea care avea versurile astea, parcă aşa îmi amintesc. Da, în vremuri demult uitate, în vremuri de restrişte, acum multe mii de milioane de ani, am fost şi eu manelist. Recunosc în timp ce nu îmi pot ridica privirea din pământ. Numai un manelist care a întors armele poate să înţeleagă ruşinea prin care trec când recunosc gradul de decădere socială prin care am trecut.

Însă să încercăm să trecem peste ceea ce am fost şi sa ajungem la ceea ce sunt astăzi. Astăzi sunt un scuterist plimbăcios, un pic mai roacher aşa, care momentan nu are… scuter. Trăiesc o dilemă, dacă nu mai am scuter, mai sunt scuterist? Sper să nu fac vreo criză de identitate cu ocazia asta. Totuşi…

Uite cum ajungem la adevăratul motiv pentru care am postat astăzi, în această minunată zi. Astăzi am dus scuterică la prietenul său Paskal, pentru că scuterică acuza nişte dureri abdominale şi mi se părea că avea şi ceva reumatism, nu prea se mai întindea la drum ca altă dată. Nu mai zic de zgomotul pe care îl scoate când se urneşte din loc. Parcă urlă din fiecare piesă, din fiecare bucăţică japoneză.

Acum şade frumos în curte la Paskal şi aşteaptă operaţia. Eu pot doar să îi urez operaţie uşoară şi să mă gândesc cu groază la ziua de mâine când trebuie să merg la muncă cu dulapul ăla infect. Iar aştept o sută de ani până se îndură Măria Sa şoferul să ajungă odată în staţie. Nici nu vreau să mă gândesc la ziua de poimâine, când va fi necesar să cobor cu acelaşi dulap infect.

Acesta va fi ultimul sau penultimul post aici. Ne mutăm cel mai târziu pe 1 aprilie.

Asfalt uscat!

După ce m-am trezit şi am postat, am fost la Mikado să achiziţionez oleacă de cablu utp, vreo treizeci de metri aşa. Am luat cablu şi mufe, pe urmă m-am întors acasă. Dubios, era să mă desfiinţeze unu’ din vina mea. Nu am zis dubios pentru că era să mă desfiinţeze unul, asta e ceva normal, am zis dubios pentru că era din vina mea. De ce? Păi se pare că nu m-am asigurat ca lumea când am făcut stânga, iar pe banda întâi venea unu’. Care după ce a claxonat şi cred că a înjurat, stătea ca un copac în mijlocul intersecţiei. Nenea, ştiu că am greşit, da’ ce voiai? Să merg să îţi dau o bere? Mă rog. Pe la 12:30 o ajuns la mine şi Bassu, iar pe la 12:50 am plecat spre Foca Stresantă şi întârziată. Pe la 13:05 după ceasul meu, 12:55 ceasul lui Bassu şi 13:02 ceasul lui Gxg, am dat gaz în direcţia Siriului. Drum relativ liber, vreme frumoasă şi asfalt, bineînţeles, uscat.

Până prin Teliu am mers frumos în şir, însă acolo… scuterul negru s-a burzuluit şi din scuter touring s-a transformat în scuter sport şi dă-i toceală de gumă pe curbele de prin Teliu. Bine că nu s-a trezit vreun cal să treacă strada, aşa se întâmplă pe acolo. Apoi am ieşit din Teliu şi am început să urcăm Predeluţul. Trebuie să scriu cât de tare mă distrează şoferii ăştia care cred că dacă au Logan se pot menţine pe curbe în faţa scuterului sport touring care este Yamaha Majesty. Sau ei, văzând forma aia de scuter, se gândesc că nu depăşeşte 50-60 la oră… Habar nu am, cert e că la orice drum găsesc câte un conservar de-ăsta care se pune cu toţi cei 22 de căluţi putere ai armăsarului nipon. Fără efect, desigur.

Am oprit pe urmă sus în vârf de Predeluţ unde ne-am pozat drăguţ. Apoi iar gaz, dar aşa, mai în limitele legii. Am oprit apoi la Romnuştiudecare era, în Întorsura Buzăului, ca să mai adăpăm căluţii. Am plecat iar la drum şi am mers fără oprire puţintel mai mult. Am mai făcut o pauză mititică undeva într-o miniparcare înainte de baraj. Bineînţeles că scuterul negru s-a mai scuturat de două ori şi iar s-a transformat în scuter sport, depăşind cam orice circula pe patru roţi. Mai puţin un Mercedes ML. Oricât de mult am înfipt eu pintenii în coapsele armăsarului, nu a fost chip să depăşesc ML-ul ăla argintiu. Bravo lui, măcar cu atât se poate lauda la o bere cu pretenarii lui.  Că un scuter care valorează cam 1 la sută din valoarea conservei lui, cu toate că a fost lipit de ea, nu a depăşit-o. Se simte în glasul meu duşmănia şi pizma? Bun!

Am ajuns la Siriu, am descălecat şi am consumat ceva Cola şi ceva cornuleţe cu ciocolată. Am mai făcut câteva poze şi am plecat înapoi. La întoarcere, desigur, scuterul sport a înghiţit pur şi simplu kilometrii. A depăşit tot ce avea în faţă şi se înclina în curbe atât de frumos, atât de lin, când nu dădea în gropile alea mirobolante, desigur. La intrare în Judeţul Covasna ne-am despărţit de Bassu sau Bassu de noi, el mergând spre Braşov, iar noi ne-am oprit pe la rudele mele. Cablul utp îl luasem ca să tragem net de la un calculator la altul.

Am ajuns la ei şi am fost întâmpinaţi foarte călduros, ca de obicei. După ce am savurat cappucino şi o prea delicioasă tartă, ne-am apucat de mufat, tras cablu, verificat conexiuni şi alte chestii de gen. Eu am ieşit un pic afară la un moment dat ca să iau împreună cu unchiul meu măsuri pentru viitorul suport de topcase, iar foca a rămas să configureze un router. Am revenit, routerul era configurat, funcţiona, deci foarte bine. Am mai scos un virus naşpet de pe calcul proaspăt scos pe net şi i-am pus un antivirus. Apropo, dacă vrei să intri pe o pagină de Microsoft sau pe o pagină a unui producător de antivirus şi nu merge, ai un virusache ce poate fi scos prin instalarea acestei chestii. Până şi-a făcut upload antivirusul, am fost invitaţi la masă. Eu am mâncat o ciorbă de pui foarte gustoasă, iar Foca şi prietena lui au mâncat ciorbă de pui fără pui. Apoi eu am devorat o musaca de cartofi cu carne de vis. Foca a devorat cartofii. Mă mir că se mai poate ţine pe scuterul ăla roşu când mănâncă numai plante.

După ce am terminat de lins farfuriile, am cam încălecat pe-o şa şi-am cam plecat spre Braşov, unde am ajuns fără niciun incident. Am urcat la mine şi, între două vorbe şi un pahar de suc, am admirat pozele făcute de prietena focii. Faine poze mai am cu scutărul negru acuma, mulţam Carmen!

Acum sunt pe front, azi o să fac ce nu am mai făcut de multă vreme, adică o să cazez un grup. Am ajuns la muncă şi, la 20 de minute, a început ploaia. Aşa noroc nu am mai avut de mult. Închei această monstruozitate de post urând toţi conservarii tuturor o zi plină de frumuseţi şi bucurii. Asfalt uscat, baicări şi scuterişti de pretutindeni!

P.S. Scutărul negru se resimte după ziua de ieri şi trebuie dus la domnul Paskal. La mulţi ani celor ce îşi serbează astăzi ziua numelui. Pace!

Da, pentru că asfaltul e uscat şi ne îmbie la drum lung şi şerpuit. Bineînţeles că m-am plimbat frumos ieri. Am fost împreună cu Gxg într-o scurtă vizită pe la Întorsura. Dar vai, ce viteză, ce depăşiri, ce senzaţii şi ce vânt nasol ne-a dezechilibrat… Dar a fost bine. Nu am stat mult în judeţul învecinat pentru că unii dintre noi mai şi muncesc. Adică foca, eu tocmai ieşisem din tură.

Şi ne-am întors în Braşov la fel de rapid şi la fel de frumos. Apoi Foca a plecat spre locul lui de muncă, iar eu am mers acasă. Fiindcă mă cam plictiseam acasă, m-am hotărât să fac pe taxiul pentru un nou coleg de-al meu. Şi am urcat iar spre Predeal. De data asta puţin mai încet. Pasagerul cântărea cât mine. Adică mult. Şi mult ori, doi oameni sunt destul de greu de cărat pentru al meu scuter negru.

După ce am ajuns la sapă, am hotărât să pierd ceva timp acolo. Şi am îngurgitat ceva. Am mai bârfit cu un coleg, doi şi am plecat spre Braşov. Ajungând acasă, mi-am dat seama că trebuie să merg dupa Pasageră. Era la muncă, undeva departe. Am ajuns pe plantaţia Pasagerei şi, când stăteam noi la palavre, apare un conservar posesor de ceva Passat lângă noi şi ne roagă să îi spunem cum iese din oraş spre Bucureşti. L-am întrebat frumos dacă se ţine după mine. El a înţeles că îl provoc la o linie şi a răspuns că nu crede că poate. Mno lol. L-am liniştit spunându-i că o să merg încet. Aveam să regret asta, Braşovul era aglomerat. Cum mă îmbiau culoarele dintre maşini la depăşiri, dar nu se poate, trebuie să ne comportăm ca o conservă, ca să le arătăm ăstora drumul. Aşa încet nu am mai mers nici cu cinzeaca aka Piaggio Free de 50 cmc.

După ce am mers până la ieşirea din oraş, ne-am întors la Carrefour. Aşteptam invitaţi şi trubuia să luam una alta de udat gâturile. Am achiziţionat cele necesare organizării unei seri de pocăr şi am plecat spre casă. Acolo am despachetat cele necesare ronţăielii, iar cele necesare udării gâtlejului au fost introduse în aparatul de răcit. În răcitor adică. A apărut copchilu’ şi ne-am pus pe bârfă. Sau a fost invers? Nici nu mai ştiu. Ştiu însă că a trebuit să trag un remote la o preafrumoasă sapă. Apăruseră ceva cerinţe şi mno, trebuia.

Apoi şi-au făcut apariţia şi Matrix, soţia lui şi Roacheru’. Ne-am întins la bârfă şi apoi ne-am împrietenit şi pe Facebook, pardon, ne-am băgat la Pocăr. Din păcate, Foca a muncit şi nu a putut să ne ţină companie. Data viitoare…

Acum m-am trezit, m-am energizat cu un blid de lapte şi Nesquik cu cereale integrale, ca să am energie toată ziua, pentru că cerealele integrale îşi elibereaza energia treptat:)) Am postat chestia asta şi, după ce o să mă blindez, o să caut o direcţie în care să plec.
Atât pentru azi. Fie ca pacea Domnului să coboare peste voi! Asfalt uscat!

“De ce a fost curentul întrerupt?”

Răspunsurile:

Pentru că hotelul este în Predeal?
Pentru că Electrica Predeal, la fel ca orice din Predeal, e de căcat şi pe nimeni nu interesează nimic?
Pentru că s-a pişat careva în priză şi a făcut scurtcircuit?
Pentru că s-a aşezat un pelican pe niscaiva cabluri şi a făcut scurtcircuit?
Pentru că şi-a aruncat vreunul şireturile ude pe niscaiva cabluri şi da, a făcut scurtcircuit?
Pentru că a obosit hamsterul si nu a mai învârtit rotiţa care genera curent?
Pentru că, totuşi, ce căcat de întrebare e asta? Îmi aduce aminte de altă întrebare:

“Oare de ce bate vântul aşa tare?”

I’m surrounded by fucking idiots!

Cam aşa a fost zilele astea… Bine, am mai făcut una-alta, însă nimic semnificativ. Pe de altă parte, viitorul blog pare să fi prins ceva forme, însă de-abia pe luni o să fie “lansat”. Cel puţin aşa sper. M-am mai plimbat şi prin Braşov un pic, am mai făcut ceva teste prin bucătărie şi, încercând să fac ciorbă de perişoare, am reuşit să fac tocană. De nu ştiu ce, că perişoarele au fost foarte greţoase. Poate pentru că erau de porc? Păi cum adică? Perişoarele nu se fac din carne de porc? Mno, se pare că nu. În sfârşit, bine că nu au existat victime. Nu am dus scuterul la Paskal, am avut nevoie de el şi totuşi nu dispun încă de disponibilităţile necesare recondiţionării lui.

Şi bing bang, printre copaci, uite-mă la muncă, lipsit de chef de orice, plictisit şi îmbâcsit. Se pare că tre să fac nush ce listă deci… mă întorc la ale mele, nu înainte de a ura tuturor o zi faină.
Asfalt uscat!

Update: După o plimbare mirobolantă până la Braşov şi o intervenţie remote asupra unui calculator, mă întreb cum aş putea scoate un spyware de pe un calculator din Anglia al cărui Windows e în italiană? Acest spyware trebuie scos numai din safe mode… Eu nu pot intra remote în safe mode. Cum se scrie safe mode în Italiană? Cum dai System Restore după ce ai intrat în Safe Mode? Stai! Ai intrat în Safe Mode? Somebody please shoot me!

Update 2: După lupte milenare, adică de alea de milieuri, cu ajutorul telefonului, cu ajutorul gugăl translate, cu ajutorul babelfish, apoi iar gugăl, iar telefon, să dea dracu că am rezolvat… Dă necrezut. Mno, să se noteze că Security Tool, căcatul ăla de program, poate fi scos aşa: Safe Mode şi System Restore. Mai greu e când userul e în Anglia şi calculatorul în Italiană.
Zi uşoară tuturor!

Pentru că au apărut niscaiva complicaţii cu domeniul şi pentru că tot trebuie să îl achiziţionez, m-am gândit să fac altul mai frumos. Mno, se pare că ale mele cunoştinţe în materie de design sau creare html sunt… am vrut să zic limitate, dar cuvântul potrivit este inexistente. Aşa că am apelat la un prieten de-al Focii, pe care o să îl prezint acilea doar dacă e şi el de acord.

Nu fac încă publică noua adresă fiindcă site-ul nu este definitivat. Oricum, nu ştiu câte posturi mai prinde eds.250cc.ro.
Până la noi posturi… numai bine!

Ieri, după ce m-am trezit din somnu-mi dulce, m-am hotărât să fac o tură pe undeva. Ţinând cont că trebuie să las mobra la mecanic, m-am gândit să profit de timpul în care mai e pe la mine. Aşa că, după îndelungi târguieli cu unu’ şi altu’, am plecat însoţit de Pasageră înspre Cheia. Am plănuit să cucerim Muntele Roşu.

Dar vai! Ce frumos era afară, cât de cald, ce de mobre, ce de scutere, ce de ţigani prin Gârcini… Apoi, ce curbe frumoase, ce frumos ne înclinăm, mamă, ce aderenţă avem, uau, ce depăşiri mişto. Am mers vreo 30 de kilometri spre Cheia când: şoc! Pasagera mea a acuzat o stare de greaţă şi o durere de cap. Uat dă? Mno, am oprit olecuţică şi am sperat că o să îi treacă. Nu a fost să fie, aşa că ne-am întors spre Braşov.

Se pare că: ori merg ca un animal planet, ori Pasagera a dezvoltat în această iarnă un oarecare rău de mobră. Oricum ar fi, e nasol, însă a doua situaţie e mai nasoală decât prima. Sper din tot sufletul să nu fie aşa şi să poată să încalece şi să se ţie mândră în şa.

Acestea fiind relatate, ţin să precizez că mobra, de când a auzit de mecanic, merge mai tare, nu mai urlă aşa urât si parca nu mai vibrează aşa tare. Oare îi e frică de Paskal? Da, nici nu mai consumă aşa mult ca înainte. O fi de la vreme? Oare pe frig merge mai încet şi consumă mai mult? Prea multe întrebări la care nu am chef să răspund. Nu azi, nu am chef azi. Azi nu!

Vă salut de pe frontul muncii, o săptămână frumoasă tuturor!

Da, se anunţă vremuri fără mobră, vremuri în care mă voi face naveta fără mobră. Pentru că ea, mobra, necesită câteva mici intervenţii de ordin mecanic şi optic, adică de refacere a carenelor şi de vopsire a lor. Sper eu. Teoretic, în ziua fatidică de marţi, o să merg cu ea la Paskal şi o voi abandona acolo. Trebuie văzut mai întâi dacă o să o vopsesc sau nu. Dacă o să îmi permit să o vopsesc. Rămâne de văzut…

Să povestim un pic şi de ziua de ieri… Pentru că era foarte frumos afară şi asfaltul mă îmbia la drum, după ce am părăsit locul de muncă şi după ce am ajuns acasă, am purces împrună cu Pasagera spre Întorsura, pe la rudele mele. Ca de obicei, nu am anunţat şi le-am făcut surpriză, asta până într-o zi când nu ne vor primi.

Cum era de aşteptat, am fost întâmpinaţi cu căldură, iar apoi serviţi cu bucate deliciose. Bineînţeles că nu am putut pleca fără niscaiva plocoane, cu toate că nu aveam loc în portbagaj. Degeaba, nu a fost chip să refuzăm… După ce am înghesuit cele primite în portbagaj, ne-am îndreptat spre casă. Pe drum au băgat spaima în mine doi dubari cu numere de… Bucureşti, desigur. Ori mi-am ieşit din mână, ori mergeau ăia mai bine ca mine pe curbe. Cu toate că am tras de gaz ca un animal, bolovanii erau in my tail. Asta până mi-am băgat picioarele şi am semnalizat dreapta, făcându-le semne de: treci, bă, las-o dracului dă treabă.

Am ajuns acasă fără evenimente şi ţin să precizez că ouăle nu s-au spart. Mno, după ce am parcat şi husat ză bist, am mai făcut un grătar care o ieşit delicios şi, după ce am consumat eu – INCREDIBIL – două beri, am picat ca o focă în cel mai adânc somn posibil.

Acum privesc la soarele de pe cer, la asfaltul uscat şi mă gândesc la direcţia în care să plec.

Asfalt uscat!

Cum ziceam într-un post mai vechi, când mă plictisesc, mă apucă gătitul. Ceea ce s-a întâmplat ieri. Cum stăteam eu ca foca şi mă plictiseam acasă, după vreo două filme aşa, m-a lovit în ceafă o idee creaţă: “Ce ar fi dacă aş face pui cu susan?” În molul din gară îşi fac veacul nişte chinezi din Ungaria, mă rog, i-am auzit vorbind maghiară. Au ei acolo un stand cu potoale de astea made in Romania de chinezi unguri. Care e bune toate! Da e scumpe . Mă rog, ideea mea era să pregătesc un pui cu susan acoperit în miere. Aşa că am purces la… SHOPPING!!! Bon, am achiziţionat de toate alea, însă am uitat să iau un ketchup. Nu e bai, mi-am zis, am acasă. Acasă aveam însă un Tomi superhot, de ăla negru ca smoala şi picant de nu se atinge oricine de el. Iniţial m-am gândit că o combinaţie între miere şi ketchupul picant o sa fie senzaţională. Nu a prea fost.

În sfârşit, după ce am tranşat eu cu supercuţitele alea bengoase şi ascuţicioase, am plecat după Pasageră. Ca o vită care sunt, am plecat după Pasageră fără cască. Aşa că, după ce am cules Pasagera de pe plantaţie, i-am dat casca mea şi am mers fără. Da, ştiu, aşa ceva nu se face. Ştiu, însă am mers foarte încet şi am stat cu ochii în şapte. NOT.

Am ajuns cu Pasagera acasă şi, după ce s-a crucit de mulţimea de bucăţele din oală, am demarat operaţiunea “puiu’ şi susanu’ ” nu Şuşanu (regretatul manelist). După lupte milenare, am dat cu sosul creat şi am aruncat aşa în greaţă nişte susan peste sosul ăla. Mno, ne-am luat să şi halim, era interesant. Picantul cu dulcele nu fac însă casă prea bună. Receptorii de pe limba mea nu ştiau dacă e picant sau dulce şi mi-au indus în eroare creierul. În mare, a fost ok. Nu o sa mai repetăm însă figura pentru că s-au cam lipit iar alea de castron. Nu ştiu cum o să dau gata restul de pui, în cazul în care nu am daltă acasă ).

Mno, aşa cum mi-am obişnuit cititorii, trântesc niscaiva poze din timpul şi după facere. Băleală plăcută.

P.S. Te oftici, copchile? )